Inclin sa cred ca Musil e genialul care-i detroneaza fara drept de apel pe toti ceilalti pe care i-a dat jumatatea de tara, tara satuc numita Austria. De-a lungul anilor i-am citit pe Rainer Maria Rilke, Franz Kafka, Stefan Zweig, Elias Canetti, Franz Werfel, Arthur Schnitzler, Hermann Brock. Pe unii i-am facut cadou mumificati in cate-o carte putinilor mei iubiti simandicosi, pe altii i-am purtat in suflet, la reverul de dinauntru.
Musil este singurul care mi-a preferat maduva, pentru a-mi da fiori pe sira spinarii. Este si aici o problema cu dus si-ntors. De ce ne place unul, si nu altul, de ce-l citim pe acela de zece ori, in vreme ce pe celalalt il dracuim dupa cateva randuri. Chestie de identitate. Lunatecii, dislocatii, cei cu fisuri adanci il vor placea pe Musil, retoricii, logicienii, pe Sfantul Augustin.
Pasajul meu preferat din “Kakania” (despre “omul fara insusiri” cu alta ocazie), citit in zilele cu sot de la stanga la dreapta, iar in celelalte de la sfarsit la inceput, impune o lume-n apropierea disolutiei. Umanitatea va face explozie de la atata miscare. Nu-ti mai ramane decat sa te-ntrebi la ce ora.
“Pamantul si vazduhul formeaza un musuroi de furnici strabatut de cai de comunicatie in etaje. Trenuri ridicate deasupra pamantului, transporturi de oameni prin tuburi de posta pneumatica, lanturi de autovehicule gonesc orizontal, in timp ce ascensoare rapide pompeaza mase de oameni vertical, de la un plan al circulatiei la altul.
La intersectii sare dintr-un aparat de locomotie in altul ritmul lor, intrerupt, intre doua viteze in care pornesc tunand, de o sincopa, o pauza, un mic hiat de douazeci de secunde, te aspira si te inhata fara sa-ti lase timp de reflectie, in intervalele acestui ritm general schimbi cateva vorbe cu altii. Intrebarile si raspunsurile se imbuca parc-ar fi piesele unei masinarii, fiecare om are doar sarcini precise…
Profesiunile sunt concentrate in grupe, in anumite locuri, se mananca in plina miscare, divertismentele sunt adunate in alte cartiere ale orasului si iarasi altele cuprind turnurile unde-ti gasesti sotia, familia, gramofonul si sufletul. Tensiunea si destinderea, activitatea si dragostea sunt separate in timp cu exactitate si distribuite cu cantarul uniform, cu rezultatele unor temeinice experiente de laborator.
Daca intampini dificultati in una din aceste activitati, lasi treaba pur si simplu balta, caci poti gasi o alta treaba sau eventual o alta cale mai buna, sau altcineva gaseste calea pe care tu n-ai gasit-o. Nu face nimic, asta nu comporta nici o paguba, in schimb prin nimic nu se iroseste atata din energia colectiva, cat prin pretentia ca esti chemat sa te straduiesti cu inversunare spre atingerea unui scop personal precis.
Intr-o comunitate strabatuta de curente de energie, fiecare drum duce spre un tel bun, daca nu zabovesti prea mult si nu stai sa reflectezi. Telurile sunt fixate la distante scurte. Dar si viata e scurta si prin metoda asta i se smulge un maximum de realizare, mai mult nu e necesar omului pentru fericirea sa, caci ceea ce realizeaza iti formeaza sufletul, pe cand ceea ce vrei, dar nu implinesti, ti-l deformeaza.
Pentru fericire conteaza prea putin ce anume vrei, ci doar sa obtii ceea ce vrei. Afara de asta, zoologia ne invata ca o multitudine de indivizi redusi pot foarte bine constitui un ansamblu genial…”. Afara de asta, zoologia ne invata ca unii au viziune, altii doar cur rosu lipsit de par. Maimute.