În satul Seaca din comuna Dofteana, județul Bacău, o gospodărie a devenit un simbol al pasivității administrative și al neputinței civice. Timp de aproape patruzeci de ani, un localnic a transformat curtea și terenul din jur într-un depozit improvizat de deșeuri, sub ochii neputincioși ai vecinilor și ai autorităților. Mirosurile greu de suportat și riscurile pentru sănătate au fost ignorate, iar încercările repetate ale vecinilor de a discuta cu proprietarul au eșuat. Garda de Mediu a aplicat amenzi, însă fără niciun efect real, iar abia după pierderea locului de muncă de către proprietar, situația a degenerat accelerat.
Executarea silită și intervenția unui executor judecătoresc au devenit inevitabile abia după ani întregi de sesizări și amânări. În loc să prevină, autoritățile locale au reacționat doar când nu au mai avut de ales, într-un mod ce ilustrează perfect lipsa de reacție promptă la crizele de mediu din mediul rural românesc.
Logistica tardivă a unui eșec administrativ
Un dezastru ecologic care putea fi evitat
Odată cu hotărârea judecătorească definitivă, Primăria Dofteana a mobilizat toate resursele pe care le avea: utilaje proprii, un buldoexcavator închiriat, TIR-uri, camioane și beneficiarii venitului minim de incluziune. Acțiunea de curățare a scos din curtea localnicului peste 20 de TIR-uri și 10 camioane pline cu deșeuri, la care s-au adăugat nenumărate camionete și remorci. Deșeurile sunt sortate și transportate către un centru specializat din Bacău.
Până la această oră, au fost ridicate 20 de TIR-uri de gunoi, 10 camioane de mare tonaj, precum și numeroase camionete și remorci din dotarea Primăriei. Deșeurile colectate vor fi sortate și transportate către un centru specializat de colectare din Bacău.
Dimensiunea acestui focar face ca întreaga operațiune să semene mai degrabă cu o intervenție de urgență după un mic dezastru ecologic decât cu o simplă acțiune de igienizare.
Volumul uriaș de deșeuri și situația găsită la fața locului sunt greu de descris în cuvinte. Acțiunea va continua până când terenul va fi complet eliberat de deșeuri.
Ironia amară a acestei povești este că mobilizarea a venit doar când problema a devenit imposibil de ignorat. În loc să fie un exemplu de bună practică, întârzierea colectivă ridică semne de întrebare serioase despre capacitatea reală a comunităților locale de a gestiona riscurile de mediu. În final, ceea ce trebuia să fie o normalitate – reacția rapidă la un pericol clar – a devenit o demonstrație de eșec administrativ și indiferență cronică.
